despre copii...

De data aceasta scriu eu, Tina, Titina sau chiar mami, alias Lavinia. Ma gandeam de mult sa postez un comentariu referitor la copii dar dupa seara de ieri (memorabila) acum sunt decisa.

Imi plac copii. Copii mei. Recunosc, nu sunt genul care sunt innebunita dupa copii, oriunde si oricand, gata sa ii iau in brate si sa ii bibilesc. Imi placeau cand eram studenta dar de la distanta. Comunicarea mea cu ei era ceva de genul "un zambet tamp", un buna si cam atat. Ma temeam de ei. Daca imi pun o intrebare la care nu stiu ce sa le raspund? Ce fac? Ma rog, am trecut de studentie, am crescut, m-am casatorit si ceasul biologic a inceput sa ticaie.
Ok, hai sa facem un copil. Vreau neaparat, acum. Nu conteaza ce este, sanatos sa fie. Incepi si te schimbi. Citesti, te documentezi, mergi la cursuri pentru mamici...in fond vei deveni parinte. In timpul sarcinii cu Oliver intr-adevar m-am schimbat foarte mult. Sentimental vorbind, devii atat de constient ca ii spui PA copilariei pentru ca un "ghemotoc" mic va dobandi statutul de copil, copil al tau, pui, bebe, iubire, incat nu ai timp sa iti dai seama cand incepi sa dai sfaturi la altii despre cum sa faci aici sau in alta parte.

Am fost la cursuri de nastere pentru a naste natural si usor. Ti-ai gasit! Intr-adevar am nascut natural, ca in secolul 18 adica: 20 de ore de travaliu, nemancata, obosita, lesinata, crizata, nedormita, nenimic....rupta si facuta praf. Dar cand l-am vazut... In fine, intr-adevar nu pot compara acel moment cu niciunul (poate doar cu momentul doi cand s-a nascut Nicholas). Uiti, uiti repede, pentru ca acum nu mai esti numai TU si EL (sotul tau) e si copilul, fiinta care depinde de tine, de care ma temeam, si pe care, acum, o cautam sa o tin in brate cat mai mult.

Mi-am revenit repede, in spital am stat o zi jumatate si apoi am fost amandoi externati. Acasa si mai dragut. Lapte nu am avut deloc. Eram si epuizata, in schimb faceam curatenie in casa la 3 si 4 dimineata....Se vorbeste foarte mult despre depresia post-natala. Dumnezeu m-a ferit de ea. Insa, mi-am dat seama ca toti cei din jurul tau, care ar trebui sa te sustina, te imping pe marginea prapastiei. Peste tot unde mergeam, la doctor, la prieteni, bunici, etc. auzeam PRIMA INTREBARE:" Il hranesti la san?!" Raspundeam cu juma de gura. "Nu, ca nu am." Mi se spunea impaciuitor :" Offf, ce pacat. Asta e. Era bine sa ai. Lasa ca merge si cu lapte praf." Incredibil!!! Si te mai miri ca pica femeile in depresie?!! Pai daca aveam nu ii dadeam? Ce faceam? Branza cu el?

Etapele in care inveti sa te descurci cu propriul copil nu le voi descrie chiar pe toate dar cert e ca noi ne-am dorit si un al doilea. Daca nu il faceam si pe Nicholas acum, nu cred ca mai faceam peste ani al doilea copil. Si sarcina aceasta a fost cam ca prima, simpla, frumoasa, necomplicata...nasterea asta a fost chiar ca in "povesti". La 21:30 m-au apucat contractiile, la 22:15 eram la spital si la 22:45 am nascut. Parfum, nu? Doresc tuturor mamicilor o nastere ca aceasta :).

Inainte sa il aducem acasa pe Nicholas il pregatisem pe Oliver, ii explicasem si chiar mergea la gradinita ca sa se acomodeze cu alti copii si cel mai important sa nu creada ca il ducem la gradi ca nu il mai vrem. Nu. Se duce la gradi ca sa se simta bine, sa se joace cu copii etc. Buun. Am trecut si peste "acomodare".

Voi sari niste etape. Si voi ajunge la momentul de aseara. Vin cu Oliver si cu Nicholas in masina de la gradinita. Gradinita este la vreo 20 de km la capatul celalalt al Piperei, noi stand in celalalt evident :)) Din momentul in care a pus piciorul in casa, Oliver s-a metamorfozat. Vrea aia, ba nu aialalta, scancete. Eu calma. "Ce vrei sa iti dau?" El, smiorcaindu-se "Papa" . Perfect. Nu cred ca exista mamica care sa nu fie fericita cand copilul ei doreste sa manance nu? Eeeee dar nu e asa simplu. La noi preferatul lui Oliver e puiul. Mereu pui. Bun. Aveam pui. Aaaa dar nu, trebuie ba mancat, ba scuipat, ba vrut sus pe masa, ba sub masa, ba alaturi, ba in baie, dar alt pui nu am? Unul verde? Dar vrea si suc. Aduc suc. Nuuuuu, el vrea ceai. Aduc ceai. Nuuuuu, el vrea bule. Aduc bule (apa minerala). Nuuu el vrea in biberon, nu in pahar. Aduc biberonul...aaaaa nuuuu vreau in celalat biberon...In timpul asta Nicholas incepuse si el sa se enerveze, se facuse 19:15 si era timpul pentru baita, lapte si nani. Am mers sus. Oliver ne urmarea smiorcaindu-se. Ca vrea aia, ca vrea aialalta. Ii explicam ca aia nu se poate, aia o facem, etc. Ce doresc sa spun este ca un copil te poate face sa devii nu calm ci de-a dreptul sa intrii in "stupoare catatonica" (sper ca am trecut bine termenul medical) cu tot ce presupune. Adica daca in momentul ala imi intra cineva in casa direct cu masina cred ca ii explicam frumos ca nu a facut bine ce a facut si asa mai departe.
Nu ma intelegeti gresit. Ii iubesc pe amandoi foarte mult. Sunt ai mei si nu ii dau :)) Cum am observat si eu si o prietena, Katrina, si altii cred, in reclame familiile ideale sunt :"doi copii (evident fata si baiat, si parinti fotomodeli). Buun. Eu am doi baieti. Din start am pierdut! Nu am familia ideala (pentru reclame bineinteles) dar sunt ai mei :))

Oare numai in familia noastra e asa stau si ma intreb? La gradinita la Oliver, vad parinti calmi, zambitori, linistiti, copii care sunt lapte si miere, si acasa se metamorfozeaza si ei? Imi amintesc ca la o sedinta la gradi o mamica a spus :" Eu nu pot sa cred ca baiatul meu doarme la prinz. Cred ca ne vorbiti de extraterestrii aici!". Sunt linistita ca inteleg ca al ei baiat se schimba in altul cand ajunge acasa. Deci nu sunt singura. Mai e si Katrina. Asa, mai e cineva? Buuun si atunci? Sunt cu desavarsire impotriva pedepselor corporale, a violentei verbale...Ok uneori ne mai iesim din fire, mai ridicam tonul dar "tonul ridicat denota lipsa argumentelor!" Bun.....Si atunci ce fac?
Am gasit, ma fac educatoare! Poate asa reusesc.

Scriu asta pentru ca la ora actuala trec printr-o dilema in ce priveste educatia mai buna pentru copii mei, cum trebuie sa ma comport eu ca parinte. Am citit carti o groaza, cu si despre copii, educatie si crestere. Am citit si pe net. Ma documentez in continuare. Si ce ma face sa rad e ca imi place. Ma amuza uneori sa vad ca Oliver "rade" de mine. Ha, haha acesta e doar inceputul. Vor urma momente de 10 ani, 14, 18 si 20 ani. Stii cum se spune. "Fii linistit acum ai copii! Vei fi nelinistit toata viata!" :)) Ca sa pun si o "glumita" va spun o intamplare care a avut loc acum vreo doua saptamani. Eram cu baietii in mall Baneasa. O tipa, tanara, ii dau cam 22 de ani, spune prietenului ei :"Vai ce draguti sunt baietii astia doi. (vorbea de baietii mei). Imi plac asa mult copii! Sunt innebunita dupa ei. Vreau sa am cat mai multi" Am ras zgomotos si i-am spus :"Ai grija sa faci familia "ideala" ca altfel pierzi din start si vei fi bulversata!" A ramas cu gura cascata....dar eu am savurat momentul! Ce numai eu trebuie sa invat?!!